Restricții în drumul spre mare – Probleme pe Autostrada Soarelui

Restricții în drumul spre mare – Probleme pe Autostrada Soarelui
„Recomandăm reducerea vitezei în zona lucrărilor și evitarea manevrelor periculoase"
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, 9 august, în funcţie de condiţiile meteorologice, pe mai multe tronsoane de pe autostrăzile A2 şi A4, precum şi drumuri naţionale din judeţele Vâlcea şi Caraş Severin se vor aplica restricţii de circulaţie.
Restricţiile pe A2 şi A4 impuse: – la kilometrul 137, pe sensul către Constanţa, se vor efectua lucrări de înlocuire a parapetului din zona mediană, între orele 9,00 – 13,00. Circulaţia va fi restricţionată pe banda 2; – la podul Borcea, pe sensul către Constanţa, se vor efectua lucrări de plombare cu mixtură asfaltică, între orele 9,00 – 11,00. Circulaţia va fi restricţionată pe banda 2; – pe Autostrada A4, la kilometrul 4 + 600 de metri, se vor efectua lucrări de înlocuire a parapetului metalic marginal, în intervalul 9,00-16,00. În această zonă va fi indisponibilă semnalizarea rutieră şi banda de urgenţă.
Alte restricţii de circulaţie: pe DN 7, pe tronsonul kilometric 150 – 153 + 500 de metri, pe raza localităţii Horezu, judeţul Vâlcea, se lucrează la frezare şi aşternere mixtură asfaltică, între orele 08,00 – 18,00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale dirijată prin piloţi de circulaţie; pe DN 65C, pe tronsonul kilometric 40 – 73 + 200 de metri, pe raza localităţilor Bălceşti – Lădeşti, judeţul Vâlcea, se efectuează reparaţii partea carosabilă, între orele 11,00 – 18,00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 cale dirijată de piloţi de circulaţie; pe DN 67B, pe tronsonul kilometric 47 + 400 de metri – 102, pe raza localităţilor Obislavu – Guşoeni, judeţul Vâlcea, se lucrează la cosit vegetaţie, între orele 8,00 – 16,00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale în zona utilajului de cosit; pe DN 7A, pe tronsonul kilometric 46 – 48, în zona localităţii Voineasa, judeţul Vâlcea, se lucrează la tăiere vegetaţie, între orele 8,00 – 16,00. Circulaţia rutieră se închide/deschide în reprize de maxim 15-20 minute.
Pe DN 57, în zona localităţii Berzasca, judeţul Caraş-Severin, se vor efectua proceduri de detonare a versantului, între orele 14,00 – 17,00. Pe durata procedurilor de derocare, traficul va fi oprit temporar pentru eliberarea carosabilului.
„Recomandăm reducerea vitezei în zona lucrărilor, evitarea manevrelor periculoase şi respectarea indicaţiilor piloţilor de trafic sau a semnalizării rutiere!”, se mai arată pe informarea Centrului Infotrafic.
Citește și:
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 15:18 - Ceremonie la Moscova: Putin decorează soldați, pe fondul controverselor din războiul cu Ucraina
- 14:27 - Șefa Băncii Centrale Europene face inginerii financiare să mai ia niște bani în plus, în pofida interdicției BCE
- 08:02 - Zelenski a lansat un semnal de alarmă: „Putin a început deja Al Treilea Război Mondial”. Ucraina respinge cedarea teritoriilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News

_3160d431a9.webp)









