Petrom a scumpit motorina standard

Petrom a scumpit motorina standard
Potrivit peco-online.ro, comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 4,2%
Petrom, liderul pieței carburanților, a scumpit miercuri, 18 octombrie 2023, motorina standard, cu 4 bani pe litru. Prețul benzinei standard a rămas neschimbat după ce săptămâna trecută s-a ieftinit și a ajuns la sub 7 lei pe litru.
Stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, afișează un preț de 6,95 lei pentru un litru de benzină standard și unul de 7,64 lei pentru cel de motorină standard.
Petrom, liderul pieței carburanților, a ieftinit vineri 13 octombrie 2023, carburanții cu 10 bani pe litru, iar după aceste modificări de prețuri benzina scade sub 7 lei litrul. Pragul de 7 lei pe litru a fost depășit la începutul lunii august. Apoi, sâmbătă, 14 octombrie, prețul benzinei a fost redus cu încă un ban.
O altă ieftinire a benzinei standard și motorinei standard a avut loc sâmbătă, 7 octombrie, tot cu câte 10 bani pe litru. Marți, 10 octombrie, benzina s-a mai ieftinit cu 1 ban.
Petrom a ieftinit și joi 05 octombrie benzina standard cu 5 bani pe litru, iar prețul motorinei standard a scăzut cu 1 ban pe litru, după o serie de scumpiri care au dus prețul motorinei spre 8 bani pe litru.
Altă ieftinire a benzinei standard a avut loc luni, 02 octombrie, când prețul a mai scăzut cu 5 bani pe litru. Tot o ieftinire de 5 bani a fost aplicată și joi 28 septembrie.
La stațiile din Capitală, potrivit plinul.ro, un litru de benzină standard costă marți între 6,91 lei și 6,96 lei. Iar cel de motorină standard, între 7,62 și 7,65 de lei pe litru. Diferența dintre benzină și motorină este acum de 69 de bani.
Potrivit peco-online.ro, comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 4,2%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 15,5 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile. În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 0,7%, ceea ce înseamnă ca un plin (50 de litri) costă astăzi cu 2,5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.
Sursa: economedia.ro
Citește și:
- 16:14 - Ana Maria Păcuraru, analiză incendiară după discursul lui Donald Trump despre Starea Națiunii: președintele american a vorbit 107 minute
- 09:34 - Alertă alimentară în UE: Zeci de tone de carne de vită din Brazilia, contaminate cu hormon interzis, au ajuns pe piață
- 11:58 - Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: "Toată clasa politică e confiscată de sistem". Liderul suveranist, întâmpinat de zeci de români
- 09:51 - Ana Maria Păcuraru: Frustrarea lui Trump în fața opțiunilor militare limitate împotriva Iranului: între presiune maximă și riscul escaladării regionale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News



_8089def344.webp)




_3160d431a9.webp)


