Marcel Ciolacu, în America: „Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize”

Marcel Ciolacu, în America: „Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize”
Marcel Ciolacu spune că în anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că în anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize. Oficialul a precizat că va fi un efort comun în acest sens și a făcut apel la diaspora să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul american.
Marcel Ciolacu spune că în anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize.
„E o consolidare a Parteneriatului strategic, am vorbit foarte mult de eliminarea vizelor şi lucrul acesta mai mult ca sigur anul viitor va fi anunţat, şi din anul 2025 vom putea călători în Statele Unite fără vize. Va fi un efort comun, am făcut apel şi la diaspora şi o să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul merican astfel încât să îndeplinim această condiţie”, a precizat premierul Ciolacu în SUA.
„O să am întâlniri şi la Congresul Statelor Unite cu preşedinţii de comisie. Sunt ferm convins că la sfârşit vom trage cu toţii o concluzie. Oricum, din punctul meu de vedere dar şi din punctul de vedere al părţii americane, este o vizită care se va termina şi cu concluzii clare”, a spus premierul.
Citește și:
- 14:45 - Anca Alexandrescu avertizează: „România este vândută bucată cu bucată sub masca unui abuz de putere”
- 14:36 - Uniunea Europeană accelerează presiunea asupra Rusiei: în pregătire al 21-lea set de sancțiuni
- 12:05 - Decizie radicală la NATO. Spania are putea fi dată afară din Alianța Nord Atlantică
- 09:03 - Copil român de 2 ani, transportat de urgență la spital în Tulum. Băiatul a băut benzină, din greșeală, în timp ce se afla în vacanță
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News















