Liderii UE au ajuns în Mexic pentru semnarea Acordului Global Modernizat

Ursula von der Leyen
Președinta Ursula von der Leyen și președintele António Costa au sosit miercuri în Mexic pentru o vizită de lucru în cadrul căreia este așteptată semnarea Acordului Global Modernizat dintre Uniunea Europeană și Mexic, informează agenția EFE, citată de Agerpres.
Cei doi oficiali europeni se vor întâlni vineri cu președinta mexicană Claudia Sheinbaum, în cadrul celui de-al optulea summit bilateral dintre Uniunea Europeană și Mexic, primul organizat după mai bine de un deceniu.
La sosirea în Ciudad de México, delegația europeană a fost întâmpinată de ministrul mexican de externe, Roberto Velasco, potrivit unui comunicat al Secretariatului pentru Afaceri Externe.
„Relațiile noastre sunt la apogeu. UE și Mexicul sunt pe cale să înceapă o nouă eră”, a transmis Costa într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, subliniind importanța summitului.
Autoritățile mexicane speră ca noul acord să contribuie la diversificarea exporturilor și la consolidarea relațiilor economice și politice cu UE, în contextul tensiunilor comerciale tot mai mari cu Statele Unite. Obiectivul oficial al Mexicului este majorarea exporturilor către Uniunea Europeană cu 50% până în 2030.
Acordul ar urma să ofere companiilor și agricultorilor mexicani acces preferențial, aproape fără taxe vamale, pe piața celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. Bruxelles-ul consideră documentul un „instrument geopolitic și economic puternic”, menit să ducă relația bilaterală „la nivelul următor”.
În marja vizitei, Roberto Velasco s-a întâlnit și cu Kaja Kallas, înaintea reuniunilor oficiale programate în cadrul summitului UE-Mexic.
Citește și:
- 13:35 - Patronul unei publicații online, reținut pentru șantaj. Ar fi cerut 25.000 de lei pentru a nu publica articole defăimătoare
- 08:52 - Două românce, dispărute după prăbușirea unei clădiri istorice din Gorlitz, Germania. Anunțul MAE
- 08:26 - Oana Țoiu, mesaj după ce două românce au fost prinse sub dărâmăturile din Germania: „Suntem cu gândul la familiile victimelor”
- 21:41 - Secretarul Trezoreriei SUA cere front comun împotriva finanțării Iranului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News















