Explozii puternice în capitala Venezuelei, în apropierea unei baze militare VIDEO

Explozii puternice în capitala Venezuelei, în apropierea unei baze militare VIDEO
Părți ale orașului au rămas fără electricitate
Explozii puternice, însoţite de zgomote asemănătoare cu cele produse de avioane care survolează zona, au avut loc în timpul nopţii la Caracas, capitala Venezuelei.
Reuters scrie că avioane, zgomote puternice şi cel puţin un nor de fum au fost auzite şi văzute în capitala Venezuelei, Caracas, în primele ore ale dimineţii de sâmbătă, potrivit martorilor oculari, iar zona de sud a oraşului, situată în apropierea unei importante baze militare, a rămas fără electricitate.
Pe reţelele sociale, au apărut imagini cu incendii mari şi fum, fără a fi posibilă localizarea precisă a locului acestor explozii, care par să fi avut loc în sudul şi estul capitalei venezuelene.
Aceste evenimente au avut loc în contextul în care preşedintele american Donald Trump, care a trimis o flotilă de război în Caraibe, a menţionat posibilitatea unor atacuri terestre împotriva Venezuelei şi a afirmat că zilele preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro sunt „numărate”.
Deocamdată, exploziile semnalate la Caracas nu au fost comentate de Washington sau de autorităţile venezuelene.
Statele Unite exercită o presiune puternică asupra Caracasului de luni de zile, încercând să-l determine pe preşedintele Nicolas Maduro, acuzat de Washington că se află în fruntea unei vaste reţele de trafic de droguri, să demisioneze.
Citește și:
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
- 22:10 - Călin Georgescu, mesaj puternic de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor: „După jertfă urmează biruința. După Cruce urmează Învierea”
- 18:48 - A fost găsit trupul Simonei, a doua româncă prinsă sub dărâmăturile unui bloc din Germania
- 15:10 - Tragedie în Germania: MAE confirmă decesul uneia dintre româncele date dispărute în urma prăbușirii blocului
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News














