Elicoptere ale armatei din Belarus au intrat în spațiul aerian al Poloniei

Elicoptere ale armatei din Belarus au intrat în spațiul aerian al Poloniei
Elicoptere ale armatei din Belarus efectuează exerciții lângă Polonia
Elicoptere ale armatei din Belarus efectuează exerciții lângă Polonia, iar ministrul polonez al Apărării a confirmat că aparatele de zbor au încălcat granița.
Potrivit Defence România, Granița Poloniei cu Belarusul constituie un punct extrem de vulnerabil al Flancului NATO, iar situația în regiune rămâne deosebit de tensionată, mai ales în urma informațiilor de săptămâna trecută, care nu excludeau varianta ca mercenari Wagner să încerce trecerea frontierei, profitând de fluxul de migranți.
Deși Minskul spune că zborurile elicopterelor sale militare de la granița cu Polonia sunt niște simple exerciții, gestul Belarusului nu este unul izolat, ci face parte din arsenalul de măsuri elaborate de Moscova, menite să escaladeze situația de la frontiera estică a NATO.
Potrivit precizărilor Comandamentului Operațional al Forțelor Armate Poloneze, elicopterele belaruse efectuează misiuni la graniță, dar insistă că aeronavele nu au încălcat spațiul aerian al Poloniei. Mesajul a venit ca reacție la unele rapoarte ale locuitorilor din regiunea frontierei cu belarus, care declarau că au văzut aeronave pe cer.
Ce susține ministerul polonez al Apărării
Ministerul polonez al Apărării susține că spațiul aerian polonez a fost încălcat de elicoptere care desfășurau exerciții în apropierea graniței. Ministerul explică și motivul pentru care Comandamentul Operațional anunțase contrariul, în această dimineață.
„Trecerea frontierei a avut loc în zona orașului Białowieża la o altitudine foarte mică, ceea ce a făcut dificilă detectarea acesteia de către sistemele radar. Prin urmare, în această dimineață, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze a anunțat în un comunicat că sistemele radar poloneze nu au înregistrat o încălcare a spațiului aerian polonez”, a explicat ministerul.
De asemenea, Polonia a informat NATO despre incident și a decis să cheme la Ministerul Afacerilor Externe însărcinatul cu afaceri temporar al Belarusului pentru a explica incidentul.
Citește și:
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 15:18 - Ceremonie la Moscova: Putin decorează soldați, pe fondul controverselor din războiul cu Ucraina
- 14:27 - Șefa Băncii Centrale Europene face inginerii financiare să mai ia niște bani în plus, în pofida interdicției BCE
- 08:02 - Zelenski a lansat un semnal de alarmă: „Putin a început deja Al Treilea Război Mondial”. Ucraina respinge cedarea teritoriilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News

_3160d431a9.webp)









