Decizia de eliminare a contribuției de 10 % pe concediile medicale, amânată pentru săptămâna viitoare

Decizia de eliminare a contribuției de 10 % pe concediile medicale, amânată pentru săptămâna viitoare
Decizia privind eliminarea contribuției de 10 % impusă, de la 1 ianuarie, concediilor medicale, a fost amânată pentru ședința de guvern de săptămâna viitoare
Decizia privind eliminarea contribuției de 10 % impusă, de la 1 ianuarie, concediilor medicale, a fost amânată pentru ședința de guvern de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, care n-a putut preciza dacă scutirea îi vizează doar pe bolnavii de cancer și pe gravide sau pe toți cei care beneficiază de astfel de astfel de concedii.
Mihai Constantin a declarat, după şedinţa de Guvern, că eliminarea taxării cu 10% a concediilor medicale, s-ar putea întâmple "chiar în viitoarea şedinţă de guvern, responsabil fiind Ministerul Finanţelor pentru această speţă.
Decizia este luată, a fost comunicată în spaţiul public este şi oportună după cum s-a precizat deja şi dacă nu mă înşel următoarea şedinţă de guvern va avea loc vinerea viitoare şi este foarte probabil să avem decizia până atunci”, a precizat oficialul guvernamental.
Întrebat dacă în primă fază vor fi scutiţi doar pacienţii oncologici şi mamele gravide, purtătorul de cuvânt al Guvernul a precizat că ”este posibil, aşadar, ca dincolo de sfera oncologică să fie cuprinse şi alte categorii, dar în clipa aceasta nu ştiu să precizez cu exactitate”.
Sursa: Realitatea Medicala
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:44 - Alessio, un tânăr român din Italia, a murit după ce a căzut într-un pârâu de Paștele Catolic. Ce i-a spus mama acestuia înainte de a ieși din casă: „Dragostea mea...”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News











