Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS “luna aceasta”, chiar înainte de adoptarea unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat Departamentul de Stat.
UPDATE 9:45 – Volodimir Zelenski a salutat întoarcerea a 16 copii “transferaţi cu forţa” în Rusia
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri, că şaisprezece copii ucraineni care fuseseră “transferaţi cu forţa în Rusia” au fost “reuniţi cu familiile lor”, după ce anterior Rusia anunţase un schimb între Moscova şi Kiev, invocând un număr mai mare de minori, scrie AFP.
“Un grup de 16 copii ucraineni şi familiile lor se află în prezent în Qatar pentru îngrijire medicală, psihică şi socială. Toţi fuseseră transferaţi cu forţa în Rusia, dar datorită eforturilor de mediere ale Qatarului, o ţară prietenă, au fost eliberaţi şi reuniţi cu familiile lor”, a declarat el.
Kievul estimează că 20.000 de minori au fost deportaţi
Anterior, Moscova vorbea de un schimb de 48 de copii, dintre care 29 urmau să se întoarcă în Ucraina. Din iulie 2023, Qatar a contribuit la repatrierea a zeci de copii ucraineni care au fost transferaţi în Rusia şi în teritoriile aflate sub ocupaţie rusă de la începutul invaziei ruseşti în februarie 2022.
Ucraina estimează că 20.000 de minori ucraineni au fost deportaţi în Rusia sau în teritoriile ocupate în ultimii doi ani, deşi totalul ar putea fi mult mai mare, întrucât această cifră se referă doar la copiii identificaţi oficial. Potrivit Kievului, puţin sub 400 dintre ei au fost repatriaţi până în prezent.
În primăvara anului 2023, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin şi al Mariei Lvova-Belova pentru implicarea lor directă în “deportarea” copiilor ucraineni în Rusia începând din februarie 2022.