Alertă de călătorie în Italia. Lucrătorii din aviație au anunțat grevă națională pe aeroporturile din Italia pentru ziua de vineri, 24 noiembrie. Mai multe zboruri vor fi anulate.

Lucrătorii din aeroporturi și companii aeriene se află în grevă la nivel național în Italia vineri, 24 noiembrie.

Sindicatele care reprezintă lucrătorii aeroporturilor au anunțat grevă la nivel național. Acestea cer majorări salariale și mai multe drepturi pentru angajați.

Greva de 24 de ore va afecta serviciile de handling, personalul de la sol dar și alte servicii. 

Potrivit programului anunțat de sindicaliști, greva va dura între orele 00:01-23:59.

În același timp, prin lege sunt asigurate zborurile între orele 07:00-10:00 și 18:00-21:00.

Întârzierile în orarul curselor, anulările și întreruperile zborurilor sunt posibile pe parcursul zilei de vineri, 24 noiembrie, atenționează presa din Peninsulă. Impactul grevei va fi resimțit și după oprirea lucrului. Este posibil și ca mai multe grupuri de lucrători din aviație să se adune în apropierea aeroporturilor pe tot parcursul zilei.

O singură companie asigură zborurile anulate din cauza grevei

Impactul general asupra mișcărilor aeriene nu este clar deocamdată.

Singura companie care asigură zborurile anulate este Ita Airways: vor fi 42 de plecări anulate, toate pe rute interne, dintre care 36 în ziua grevei, “în timp ce toate zborurile internaționale sunt garantate”, scrie stiridiaspora.ro.

Autoritatea Națională de Aviație Civilă (Enac) a precizat că greva exclude “toate zborurile, inclusiv cele charter” programate să plece între orele 7-10 și 18-21, “toate zborurile charter spre/de la insule autorizate sau notificate în mod regulat înainte de data proclamării grevei” și “zborurile de legătură cu insulele cu o singură frecvență zilnică, cu excepția traficului continental”.

De asemenea, sunt asigurate o serie de legături intercontinentale – VEZI Lista completă AICI.

Salvini amenință sindicatele după anunțul grevei naționale pe aeroporturile din Italia 

Ministrul Transporturilor italian – Matteo Salvini a avertizat sindicatele după ce au anunțat greva, înaintea întâlnirii programate la începutul săptămânii viitoare 

„Dacă intenționează să oprească întreaga Italie timp de 24 de ore, nu voi permite acest lucru și voi face tot ce îmi permite legea.

Nu accept o blocare a transportului în comun timp de 24 de ore, pentru că ar fi un haos. Dacă vor aplica bunul simț, nu voi interveni, dar dacă intenționează să oprească întreaga Italie timp de 24 de ore, nu voi permite acest lucru și voi face tot ceea ce îmi permite legea”, a declarat vicepremierul și ministrul Transporturilor Matteo Salvini, la intrarea în Forumul Conftrasporto, potrivit aceleiași publicații.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAnca Alexandrescu, după atacul la Realitatea PLUS: Reacția comunistoidă, rusofilă prin care cer CNA ridicarea licenței e o dovadă că deranjăm foarte tare
Articolul următorArmistiţiul Israel-HAMAS începe vineri, 24 noiembrie – Când sunt eliberați primii ostatici din Gaza și palestinienii din închisori