Circulația trenurilor pe ruta Oradea-Cluj va fi sistată de lunea viitoare, 8 ianuarie, pentru o perioadă de cel puțin doi ani, din cauza lucrărilor de modernizare și electrificare.
Potrivit anunțului făcut de Compania Națională de Căi Ferate, serviciile publice de transport vor fi asigurate de autocare și autobuze.
Autoritățile au comunicat că titlurile de călătorie rămân valabile, iar programul de circulație al autobuzelor și autocarelor care înlocuiesc trenurile vor fi publicate pe site-ul cfr.ro.
“CFR Călători va institui serviciile de înlocuire a trenurilor în termenul cel mai scurt, în condițiile finalizării procedurilor de achiziții publice ale acestor servicii. Vom reveni cu detalii la momentul în care ni se notifică de către CFR Călători finalizarea procedurii și implementarea serviciului de înlocuire de trenuri.
Titlurile de călătorie feroviare rămân valabile, indiferent dacă această călătorie începe, în mod tradițional, pe calea ferată și se continuă cu un astfel de serviciu de înlocuire sau începe, în noile condiții legale, cu serviciul de înlocuire și se continuă pe calea ferată.
Autobuzele și autocarele de înlocuire vor permite reintroducerea unor servicii publice de transport oferite în cadrul mersului de tren 2022/2023, care au fost suspendate în condițiile capacității de transport pe timpul lucrărilor de modernizare. Biletele vor putea fi achiziționate și prin canalele de vânzări ale operatorilor de transport feroviar, inclusiv din zonele fără trafic, în perioada lucrărilor”, conform ARF.
Autobuzele circulă la orele de tren
„Modificările încep, din 8 ianuarie, doar pe loturile de mijloc (2 și 3), unde se va asigura transbordare cu mijloace auto pentru intervalul Aghireș – Poieni – Aleșd, unde se deschid primele șantiere, pe 90 km de cale ferată. Pe Cluj-Napoca – Aghireș (lotul 1) și Aleșd – Oradea – Episcopia Bihor (lotul 4), trenurile vor circula pe un singur fir, iar lucrările se vor executa pe celălalt fir”, a anunțat Oana Brânzan, purtător de cuvânt al CFR Infrastructură, potrivit Transilvania Business.